Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, Turkmenistan, Republica Uzbekistan și Republica Armenia

A A A

Intrarea în vigoare a modificărilor privind condițiile de tranzitare a Ucrainei

Publicat:Mon, 22/06/2020 - 13:30

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina aduce la cunoștință cetățenilor Republicii Moldova următoarele modificări aprobate de autoritățile Ucrainei referitor la măsurile de carantină pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus COVID-19 la tranzitarea teritoriului Ucrainei.

Astfel, din 22 iunie curent a intrat în vigoare Hotărârea nr. 500 a Cabinetului de Miniștri (adoptată la 17 iunie 2020), potrivit căreia tranzitarea Ucrainei poate fi efectuată respectând următoarele condiții:

  • intrarea pe teritoriul Ucrainei va fi permisă cetățenilor străini doar în cazul prezentării poliței de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului COVID-19 sau plasării în spațiile de observație (carantină);
  • tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii străini, inclusiv și de către cetățenii Republicii Moldova, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul);
  • în lista persoanelor care nu cad sub obligațiunea plasării în spațiile de observație (carantină) sau autoizolare pentru o perioadă de 14 zile au fost incluși și conducătorii autocarelor de curse internaționale regulate de pasageri.

Pornind de la cele menționate, Ambasada solicită cetățenilor Republicii Moldova respectarea strictă a condițiilor de tranzitare a Ucrainei în vederea evitării unor situații neplăcute în timpul călătoriei. În cazul apariției unor situații problematice, vă rugăm să apelați serviciul consular al Ambasadei la numărul de telefon +380-44-521-22-79 sau email: kiev@mfa.gov.md