Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, Turkmenistan, Republica Uzbekistan și Republica Armenia

A A A

Delegația Republicii Moldova a participat la întrevederea Copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică

Publicat:Thu, 30/01/2020 - 12:40

La 30 ianuarie curent, la Kiev a avut loc întrevederea Copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de către Serghei Pușcuța, Viceprim-ministru, Ministru al Finanțelor, Copreședintele părții moldave a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică.

În cadrul vizitei, Vicepremierul Pușcuța a avut o întrevedere cu Ministrul politicilor sociale al Ucrainei, dna Iulia Sokolovskaia, Copreședintele părții ucrainene. Cei doi oficiali au discutat despre stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre cele două țări, precum și oportunitățile de impulsionare a acestora.

Un alt subiect important discutat în cadrul întâlnirii a fost organizarea celei de-a XV-a ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică. Oficialii au convenit ca evenimentul să fie organizat la finele lunii martie a anului curent.

La fel, Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, dna Oksana Markarova. Miniștrii de finanțe ai Republicii Moldova și Ucrainei au atras o atenție deosebită colaborării dintre cele două instituții, reiterând deschidere deplină în acest sens și menținerea unui dialog permanent pentru identificarea domeniilor de interes comun.

 

Sursa: Ministerul Finanțelor